Piscine din fibra de sticlă sau beton?

Piscinele din fibră de sticlă și beton sunt foarte diferite. Arată diferit. Se simt diferit. Dar odată ce le analizezi cu atenție vei descoperi că ambele au și plusuri și minusuri.

Deoarece sunt atât de diferite, nu există, prea multe dezbateri în privința acestora. Fiecare tip și-a câștigat fanii, însă nimeni nu poate spune 100% obiectiv care este cea mai bună variantă pe care să o urmezi.

Astfel că, rămâne la latitudinea ta să iei decizia care ție se potrivește cel mai bine nevoilor tale personale. De asemenea, pentru a putea face o alegere inspirată, poți apela oricând la experții de la piscinepremium.ro care vor face tot posibilul să te ajute în acest proces.

Iată câteva dintre principalele aspecte prin care se diferențiază cele doua tipuri de piscine:

1.Costul

Piscinele din fibra de sticlă și din beton tind să coste aproximativ la fel inițial. Ambele sunt considerate materiale de construcție de top, iar dacă apar diferențe majore între ele, probabil sunt ceva prețuri ascunse la mijloc.

În ceea ce privește costul total de întreținere, este demn de remarcat faptul că deținerea unei piscine din fibră de sticlă este mai ieftină. Acest lucru se datorează faptului că fibra de sticlă este mai rezistentă când vine vorba de depunerea de alge, prin urmare, vei economisi bani cumpărând mai puține substanțe chimie pentru tratarea apei de-a lungul timpului.

2.Aspectul

Ambele tipuri de piscine pot fi frumoase atunci când sunt instalate corect și completate cu un decor atractiv și accesorii corespunzătoare.

Cu toate acestea, dacă îți dorești să fii creativ, bazinele din beton sunt soluția pentru tine, deoarece acestea pot fi construite în orice formă vrei. Pentru aceste piscine ești limitat doar de imaginația proprie, de buget și de abilitățile constructorului.

În schimb, piscinele din fibră de sticlă fiind turnate din fabrică te condiționează să alegi dintre opțiunile disponibile. Avantajul este că, în ultima vreme, au început să apară tot mai multe forme, astfel că variabilitate există. Cu toate acestea, dacă îți dorești ceva cu adevărat ieșit din comun, probabil că vei fi nevoit să apelezi la beton pentru a-ți transforma visul în realitate.

3.Personalizare

Aici, betonul câștigă detașat. După cum am menționat, bazinele din beton sunt complet personalizabile. Poți alege orice formă, orice mărime, în funcție de spațiul disponibil și poți adăuga o mulțime de caracteristici precum un SPA sau un umbrar. Depinde de tine cât de unică și specială vrei să fie piscina ta.

Pe de altă parte, faptul că piscinele din fibră de sticlă vin prefabricate nu înseamnă cu nu mai poți personaliza nimic la ele. Încă îți rămâne decorul din jur și accesoriile pe care le poți adăuga să îți faci piscina mai specială.

4.Instalarea

Iată o diferență uriașă, unde fibra de sticlă este pe podium. Piscinele din fibră de sticlă sunt în general foarte ușor și rapid de instalat. Deoarece carcasa vine preconstruită, procesul de montare se reduce la săpatul unei gropi unde vine poziționată aceasta și atașarea sistemelor adiționale.

Instalarea unui bazin de beton este mult mai complicată, întrucât toată munca se face la fața locului. În timp ce o piscină din fibră de sticlă poate fi instalată în câteva zile, bazinele din beton durează de obicei de la câteva săptămâni până la câteva luni chiar.

Verdictul?

După cum poți observa, nu există un câștigător din toate punctele de vedere în dezbaterea dintre bazinele din fibră de sticlă și betonul. Bazinele din beton sunt probabil cele mai populare, dar bazinele din fibră de sticlă par să câștige din ce în ce mai mult încrederea oamenilor.

 

Urmator

Submit a Comment